duminică, 30 august 2020

Horoscop săptămânal, 31 august - 6 septembrie 2020

 

Săptămâna 31 august – 6 septembrie 2020 este încărcată de evenimente astrologice importante, iar primul dintre ele este fenomenul de Lună Plină care se formează în zodia Pești, pe data de 2 septembrie 2020, și care aduce cu sine încheierea unei etape de viață. Situații ajung acum la apogeu, se culeg roadele și se trece la nivelul următor.

Pe data de 5 septembrie, Mercur, planeta comunicării și a rațiunii, părăsește zodia sa de domiciliu, după un tranzit rapid, și intră în zodia Balanță, poziție din care ne face foarte sociabili, deschiși dialogului, echilibrați și atenți la ceea ce spunem.

În ultima zi a săptămânii, iată că și Venus, planeta iubirii și a armoniei, părăsește zodia Rac și intră în zodia Leu, un tranzit care ne înflăcărează, ne face mai dornici să ne demonstrăm iubirea prin dovezi mărețe, să o dramatizăm, să ne punem trăirile în scenă cu talentul unui mare regizor. Va fi o perioadă mult mai intensă sentimental, o perioadă în care creativitatea ajunge la cote înalte.


Berbec

Nu reușești să îți controlezi emoțiile așa cum îți dorești și este posibil să reacționezi impulsiv, chiar și în fața oamenilor importanți din viața ta. Încearcă să îți aloci mai mult timp pentru tine, în această săptămână, și să te reconectezi cu propria persoană.


Taur

Simți că faci parte din ceva important, iar acest lucru te motivează să muncești mai mult decât în mod normal. Vrei să simți că îi ajuți pe cei din jurul tău, așa că, în această săptămână, nu prea îți aloci momente de pauză. Ai grijă să nu ajungi la extenuare.


Gemeni

În această săptămână ești în centrul atenției. Reușești să duci al bun sfârșit tot ceea ce îți propui, iar la locul de muncă chiar începi să îi motivezi și pe cei din jurul tău. În plus, descoperi o nouă pasiune care te ajută să te cunoști mai bine.


Rac

În această săptămână găsești curajul să ieși din zona de confort și să încerci lucruri noi. Astfel, reușești să lași în spate agitația specifică orașului și să te bucuri de mai mult timp în natură, făcând activități la care nici nu te-ai fi gândit în trecut.


Leu

Încerci să îți organizezi mai bine timpul. Vrei să începi să acorzi mai multă atenție partenerului de cuplu și pasiunilor pe care le ai, iar pentru asta trebuie să începi să îți organizezi mai bine responsabilitățile pe care le ai. Fă-ți o listă de priorități.


Fecioară

Îți dorești să te conectezi la un nivel mult mai profund cu partenerul de cuplu. Astfel, săptămâna aceasta este despre romantism și despre cât mai mult timp petrecut în compania persoanei iubite. Reușiți să vă faceți unele planuri de viitor.


Balanță

Ai multă energie pozitivă și reușești să duci al bun sfârșit tot ceea ce îți propui. În plus, începi să acorzi mai multă atenție părerilor persoanelor din jurul tău. Ești ami sociabil decât în mod normal, iar acest lucru te ajută să creezi noi prietenii.


Scorpion

Creativitatea te caracterizează, în această săptămână. Astfel, reușești să vii cu idei ingenioase care te ajută să rezolvi toate problemele care îți apar în cale. În plus, începi să acorzi mai multă atenție zonei artelor și, astfel, descoperi o nouă pasiune.


Săgetător

Înveți să vorbești deschis despre ceea ce simți, iar acest lucru te ajută în raport cu persoanele importante din viața ta, dar și în raport cu propria persoană. Începi să te cunoști mai bine, iar acest lucru aduce cu sine o mulțime de recompense.


Capricorn

Săptămâna aceasta este despre studiu. Vrei să înveți cât mai multe lucruri și, prin urmare, începi să îți concentrezi mai mult atenția către o serie de subiecte care te interesează, dar cărora nu le-ai acordat timp în trecut.


Vărsător

Săptămâna aceasta este despre timp petrecut în compania familiei. Astfel, încerci să recuperezi tot timpul pe care l-ai petrecut la locul de muncă sau pur și simplu departe de persoanele importante din viața ta. Ai parte de o săptămâna relaxantă.


Pești

Săptămâna acesta este despre artă și despre pasiunile pe care le ai. Începi să investești mai multe emoții în eforturile tale artistice, iar acest lucru se vede. În plus, prin aceste activități, reușești să te conectezi mai bine cu propria persoană.


sursa:  jurnalul.ro 

sursa foto: businessbloghub.com 


duminică, 23 august 2020

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 24 – 30 AUGUST 2020

 

Săptămâna 24 – 30 august 2020 debutează cu un aspect tensionat între planeta conflictului, Marte, din zodia Berbec și planeta lecțiilor de viață, Saturn retrograd, din zodia Capricorn. Prin urmare vom trece printr-un moment de criză (pe care-l resimțim deja de săptămâna trecută), vom simți dorința de a lupta pentru atingerea unor idealuri, pentru a obține independența, va exista posibilitatea de conflict între ce vrem noi și regulile impuse de autoritățile din viața noastră. Poate fi vorba de un conflict de autoritate, de putere, chiar și politic, dacă lărgim analiza la nivel mondial.

Todată, vom fi martorii unui aspect de susținere între Mercur, proaspăt intrat în zodia Fecioară, zodia sa de domiciliu, și planeta schimbărilor bruște, Uranus, retrograd în zodia Taur. Întreaga săptămână ne putem aștepta la știri și informații surprinzătoare, la vești-surpriză, la descoperiri revoluționare și chiar la adevăruri ieșite la suprafață în scop benefic. Vom avea parte de idei sclipitoare, ingenioase și momente de iluminare și va fi nevoie să fim mai atenți la impulsivitatea gândurilor și a deciziilor pe care le avem de luat. 


Horoscop săptămânal Berbec: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Berbec vor resimți destul de tensionat această săptămână, însă pentru nativii care sunt pregătiți să facă o schimbare, mai ales profesională, totul va părea că se așează, după mult stres și agitație interioară, la locul său. Pentru ceilalți, acest context se va repeta în toamnă și va fi o ocazie de reevaluare și repunere în mișcare. Posibile vești financiare neașteptate, discuții revelatorii, sau capacitatea nativilor de a gândi și a veni cu soluții financiare bune. Unii Berbeci pot avea idei ingenioase despre cum să facă bani în perioada următoare.


Horoscop săptămânal Taur: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Taur simt nevoia acută de a evolua spiritual, de a pleca într-o călătorie, chiar mai mult de cunoaștere decât de relaxare, simt dorința de a face un pas înainte în dragoste și este posibil ca acum să înțeleagă multe aspecte sentimentale pe care le-au trăit în utimele luni. Vești neașteptate de la persoana iubită sau legate de copii, pot face și pot declarații de dragoste. Cineva le poate recunoaște adevăratele sentimente pe care le poartă. Comunicarea în cuplu se îmbunătățește și se reiau aspecte mai vechi care se lămuresc acum.


Horoscop săptămânal Gemeni: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Gemeni pot avea parte de ajutorul familiei în ceea ce privește un proiect, însă și prietenii pot fi punct de sprijin. Nu vor fi chiar cei mai buni negociatori acum, și asta nu pentru că nu ar avea talent, ci pentru că s-ar putea ca ei înșiși să-și pună bețe în roate. Posibil ca cineva din trecut, poate chiar din copilărie, să-i caute și acest aspect să le facă o mare plăcere. În alte cazuri se află secrete intime, de familie care ajută la dizolvarea unor tipare toxice. În dragoste resimt puternic o mai mare necesitate de a fi valorificați de partener, iar în plan financiar se simt constrânși, dar aspectul le poate stimula întocmai reevaluarea abilităților și dorința de a progresa.


Horoscop săptămânal Rac: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Rac au parte de o săptămână cu puternice trăiri emoțional-afective și sentimentale, dat fiind că planeta iubirii, Venus, aflată în zodia lor face numeroase aspecte cu celelalte astre de pe cer. Ei bine, va crește pofta de a se distra în cuplu, de a se lăsa pradă unor tentații, iar unii nativi vor simți nevoia să-și reevalueze relația. Nu sunt excluse situații care să le schimbe unele principii sentimentale, iar nativii singuri se pot îndrăgosti la drum, însă mare atenție la iluzionare pentru că exista posibilitatea ca totul să fie doar un vis de moment. Racii sunt mai sensibili ca niciodată, mai romantici și mai atractivi. Profesional, se pot încheia contexte, colaborări, contracte de afaceri și parteneriate.


Horoscop săptămânal Leu: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Leu sunt mai determinați ca niciodată să-și monetizeze niște talente. Nativii muncesc cu multă determinare și au șanse să-și îmbunătățească veniturile pe termen lung. În plus, sunt foarte bine susținuți în comunicare, în exprimarea talentelor creative și în negocieri. Posibile vești bune legate de carieră, de ascensiunea profesională, aspect care în cazul unor nativi poate însemna preluarea unei funcții și, implicit, creșterea salariului. În plan sentimental pot avea parte de trăiri intense, iar acest aspect pentru unii nativi se poate petrece departe de ochii lumii, într-o relație ascunsă sau reluarea legăturii cu cineva din trecut.


Horoscop săptămânal Fecioară: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Fecioară  au parte de o săptămână foarte bună dat fiind că atât Soarele, cât și Mercur, guvernatorul lor, se află în tranzit prin semnul lor. Nativii sunt energici, au poftă de viață, mai corect spus, reușesc să vadă viața dintr-un alt unghi, unul mai optimist și mai independent. Multe Fecioare vor avea șansa să facă un pas în ascensiunea lor profesională, inclusiv dacă-și pun în practică un talent personal sau o pasiune. Este o perioadă în care sunt luminați cu idei revoluționare, au parte de idei inedite care-i ajută în expansiune, să progreseze în direcția dorită, aceea direcție care-i însuflețește. În dragoste lucrurile merg foarte bine și pot restabili comunicarea cu persoana iubită.


Horoscop săptămânal Balanță: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Balanță se preocupă mult de situații care vizează casa și familia și vor reuși să obțină rezultate bune. Unii nativi, care aveau în plan să-și cumpere o casă, o pot face acum sau pot obține creditul de care au nevoie sau negocierile vor funcționa așa cum își doresc și pot bate palma. La locul de muncă dau randament, sunt bine dispuși și relațiile cu colegii se îmbunătățesc semnificativ. Stare de sănătate foarte bună, energie și poftă de viață, de distracție.


Horoscop săptămânal Scorpion: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Scorpion au șansa în această perioadă să rezolve tot ce ține de acte, hârtii, documente, tranzacții comerciale. Comunicarea este foarte bună, se pot lega prietenii noi, nativii pot cunoaște persoane importante și pot negocia proiecte de viitor. Unii Scorpioni se pun la masa rotundă și fac planuri de ascensiune. Pot primi ajutor și susținere din partea apropiaților. Atenție la conflictele care pot apărea la locul de muncă, mai ales cu superiorii. Este nevoie de diplomație și maturitate. În dragoste există o mare apropiere de partener la nivel interior, spiritual și unii nativi pot deveni mai romantici, mai sensibili la nevoile celuilalt. Posibile călătorii în doi în timpul cărora nativii să redescopere pasiunea.


Horoscop săptămânal Săgetător: 24 – 30 august 2020

În viața intimă nu iese totul așa cum își doresc cei născuți în zodia Săgetător, iar unii nativi vor fi forțați de un context să recunoască valoarea unei aventuri, în timp ce alții vor călca pe bec și se vor lăsa pradă unei infidelități. Cei singuri se pot îndrăgosti și pot pune foarte multă pasiune. Din punct de vedere financiar, se întrevăd șanse de a se pune în lumină. Ceva, un calcul, o investiție, o negociere, iese așa cum nativii își doresc, însă frământările pe această temă vor continua o perioadă.


Horoscop săptămânal Capricorn: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de o perioadă în care pot reuși să-și înțeleagă mai bine nevoile emoționale, chiar și partenerul de viață. Nu sunt excluse tensiunile în cuplu, dar acestea se pot remedia cu multă înțelepciune și discuții sincere, în care se spune întocmai adevărul. Dialogul va fi foarte bun, dacă se dorește reapropierea partenerului. Unii Capricorni se pot împăca cu partenerul acum. De asemenea, este o perioadă favorabilă pentru ca nativii să-și ia un concediu și să se relaxeze în doi. Posibile vești despre o sarcină. Profesional sunt șanse foarte mari și foarte bune de a semna un nou contract, o nouă colaborare de afaceri.


Horoscop săptămânal Vărsător: 24 – 30 august 2020

Cei născuți în zodia Vărsător pot fi mai puțini dispuși în această perioadă să se suprasolicite la locul de muncă, ba chiar nativii pot privi totul ca pe o distracție din care ies bani. Cei talentați pot valorifica mult un talent, îl pot transforma în meserie. Atenție, însă, la înșelătoriile financiare. Este o perioadă foarte bună pentru a reorganiza, reamenaja locuința, pentru a obține un credit în vederea cahiziționării unei case, unui teren. Vești bune legate de un bun de patrimoniu.


Horoscop săptămânal Pești: 24 – 30 august 2020

Este o perioadă favorabilă în dragoste pentru cei născuți în zodia Pești. Nativii singuri pot cunoaște pe cineva nou care să-i atragă cu sufletul, spiritual, în timp ce nativii aflați în relații de lungă durată pot reanaliza niște aspecte, pot reevalua un context trecut, și pot folosi răspunsul pentru consolidarea relației. Peștii sunt romantici, sensibili, emoționali, declarativi cu sentimentele lor, poetici. Atenție totuși, la tendința de iluzionare pentru că ceva poate să nu fie real, ci la mijloc să fie multă iluzie. Mare atenție la modul de administrare a banilor. Există riscul de pierderi, înșelătorii.


sursa: cancan.ro 

sursa foto: antena3.ro 


duminică, 16 august 2020

HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 17 – 23 AUGUST 2020.

 

Săptămâna 17 – 23 august 2020 debutează cu o Lună Nouă care se petrece în zodia Leu, pe data de 19 august, și care vine cu energia noilor începuturi, noi șanse de afirmare și noi oportunități de a ne face remarcați. În plus, este o perioadă extrem de benefică pentru noi începuturi în dragoste, pentru noi povești de iubire.

La o zi distanță, Mercur, planeta comunicării și a rațiunii, intră în zodia Fecioară, zodia sa de domiciliu, de unde ne insuflă o gândire practică, analitică, logică, ne luminează mintea, mai ales că și Soarele, pe data de 22 august, va păși în zodia Fecioară și ne va aduce cu picioarele pe pământ. Întreaga săptămână se va afla sub conjuncția celor două planete și acest aspect ne va face creativi în gândire, va susține comunicarea sub orice formă a sa, dar și activitățile intelectuale și de negociere.


Horoscop săptămânal Berbec: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Berbec au parte de o săptămână foarte bună, plină de vitalitate și energie, iar nativii nu ar trebui să se mire dacă au parte de situații și evenimente norocoase pentru că, într-o perioadă tensionată pentru ei, această săptămână va fi ca o rază de soare. Luna Nouă le poate aduce noi începuturi în dragoste, ocazia de a cunoaște pe cineva de care să se îndrăgostească, de a duce relația pe cere o au la un alt nivel, însă totul trebuie făcut cu multă înțelepciune. Este o perioadă foarte bună pentru afirmare profesională, pentru punerea în evidență a talentelor oratorice, a unei pasiuni, hobby, dar și pentru îmbunătățirea stilului de viață.


Horoscop săptămânal Taur: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Taur au parte de suprize neașteptate în dragoste, evenimente neprevăzute, dar plăcute, poate chiar noi povești de iubire nonconformiste, ieșite din tiparele lor clasice. În cupluri se va putea discuta cu partenerul la alt nivel și nativii pot reuși să ajungă la o înțelegere, să rezolve un conflict mai vechi. Luna Nouă poate veni cu noi începuturi legate de regimul unei case, unui bun de patrimoniu, oportunități legate de construirea propriului cămin, vești de la familie, pentru unii nativi chiar schimbări de domiciliu. Relația cu copiii se îmbunătățește și Taurii se pot apropia mai mult de cei mici și-i pot înțelege mai ușor. Mulți vor analiza chiar posibilitatea de a deveni părinți în viitor.


Horoscop săptămânal Gemeni: 17 – 23 august 2020

Comunicarea va fi un atu extraordinar de puternic pentru cei născuți în zodia Gemeni în perioada următoare și mulți nativi au șansa să demareze proiecte educaționale, să se dedice unor activități intelectuale care să le aducă ocazia de afirmare. Totodată, au șansa de a intra în noi cercuri, de a-și face noi prieteni care se vor dovedi de ajutor în evoluția lor. Pe de altă parte, relația cu membrii familiei va fi una foarte bună și nativii vor reuși să pună la punct detaliile unei mutări, renovări, reamenajări de locuință.


Horoscop săptămânal Rac: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Rac s-ar putea să descopere un punct vulnerabil legat de cariera lor, să descopere ceea ce le lipsește cu adevărat pentru a fi fericiți și împliniți la locul de muncă. De evitat relațiile de dragoste de tip angajat-șef! Este o perioadă în care Luna Nouă va favoriza noile începuturi financiare și poate aduce pentru nativi noi oportunități de câștig, poate chiar o mărire de salariu în urma unei negocieri, un bonus sau ocazia unui venit suplimentar. Va urma o perioadă foarte bună pentru comunicare, deplasări și scurte călătorii și mulți nativi vor avea ocazia să cunoască oameni noi, să socializeze mai mult.


Horoscop săptămânal Leu: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Leu au parte de formarea aspectului de Lună Nouă întocmai în semnul lor și pentru nativi va fi perioadă în care șansele de afirmare vor crește exponențial. Leii vor avea curajul de a ieși în față și a se face cunoscuți, vor da dovadă de multă spiritualitate, dar și poftă de cunoaștere, inclusiv prin călătorie. În plus, poate aduce noi începuturi în dragoste, chiar persoane din trecutul karmic care se vor dovedi de ajutor în evoluția lor spirituală. Leii vor avea parte de o mare creativitate, o exprimare a expresiei de sine care le poate aduce laude și aprecieri. Odată ce Mercur și Soarele se vor muta în Fecioară, pentru Lei poate însemna ocazia de a-și negocia niște drepturi financiare, poate aduce o mai mare determinare de a face bani și a-și stabiliza veniturile.


Horoscop săptămânal Fecioară: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Fecioară se pot desprinde de trecut, pot depăși niște frici și temeri, pot lăsa în spate niște obsesii, poate chiar vicii comportamentale. Este moemntul să vadă trecutul din alt unghi și să-și recâștige încrederea în propria lor persoană. Când Mercur, întocmai guvernatorul lor, și Soarele vor activa semnul lor, nativii vor simți că revin la viață, vor avea energie, chef de socializare, vor simți o îmbunătățire remarcabilă a stării de sănătate și toate acestea vor crește un randamentul astfel încât tot ce au în program se va finaliza. Memorie foarte bună, spirit de analiză și raționament lucid, impecabil în negocieri.


Horoscop săptămânal Balanță: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Balanță au ocazia să demareze noi proiecte, să-și pună în practică planurile avute și chiar să aibă succes, și cu atât mai mult procesul este înlesnit cu cât este vorba de proiecte de grup, creative, educaționale. În acaestă perioadă, nativii pot cunoaște noi persoane și pot lega noi prietenii. În cuplu situația poate fi mai tensionată și se pot readuce în discuție situații mai vechi, decizii luate în trecut. Oricum, șansele de a se rezolva prin comunicare o neînțelegere sunt foarte mari acum.


Horoscop săptămânal Scorpion: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de noi ocazii și oportunități pentru a se pune în valoare la profesional și nu este exclus să fie vorba de o nouă treaptă profesională pe care urcă sau de care se mai apropie cu un pas. Socializarea devine importantă, nativii comunică mai mult cu prietenii, ies în oraș și pot să-și facă noi cunoștințe. Nu este exclus ca cei singuri să aibă ocazia să cunoască pe cineva care să le trezească interesul, oricum o persoană total diferită față de tiparul lor în dragoste, o persoană nonconformistă și liberă, independentă.


Horoscop săptămânal Săgetător: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Săgetător au ocazia să-și vindece trecutul, karma, în special fiind vorba de trecutul sentimental. Mulți nativi vor înțelege prin conștientizare, cu ajutorul spiritualității sau al cunoașterii elevate, un aspect de viață care i-a împiedicat până acum să fie fericiți, împăcați, să evolueze într-o relație. Este un moment al noilor începuturi spirituale și ar trebui să profite pentru a se pune pe direcția înainte. Comunicarea la locul de muncă va fi foarte bună și unii nativi vor negocia impecabil niște situații profesionale. De asemenea, este o perioadă în care se pot pune în evidență prin dialog, pot primi laude și aprecieri.


Horoscop săptămânal Capricorn: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Capricorn au ocazia să rezolve situații ce țin de bunuri de patrimoniu, moșteniri, credite. Pot apărea oportunități legate de o situație financiară, succesorală. În plan sentimental pot avea parte de evenimente neașteptate care să-i incite, să le dezvolte imaginația și nu este exclus să aibă parte de o nouă poveste de dragoste, o nouă etapă în cuplu. Este, de asemenea, o perioadă în care se pot concentra mai mult pe dezvoltarea lor personală sau profesională, pot studia noi domenii, pot călători, pot înțelege spiritualitatea la un alt nivel.


Horoscop săptămânal Vărsător: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Vărsător au parte de formarea aspectului de Lună Nouă întocmai în sectorul relațiilor și al parteneriatelor profesionale și poate fi vorba de un nou început în cuplu sau de noi ocazii și oportunități de colaborare și asociere. Negocierea, comunicarea le va fi atu, deci pot profita din plin pentru a înclina balanța în favoarea lor. Nativii pot dori mai multă independență în cuplu, iar cei singuri pot fi atrași de persoane nonconformiste, chiar extravagante. Posibile discuții pe teme financiare legate de un credit, de o moștenire sau poate dialoguri tensionate legate de veniturile partenerului de viață. Mare atenție la tendința de infidelitate care se poate manifesta subtil acum!


Horoscop săptămânal Pești: 17 – 23 august 2020

Cei născuți în zodia Pești au parte de o săptămână destul de bună, productivă din punct de vedere profesional. Cei care-și caută un loc de muncă acum se pot angaja sau cel puțin pot merge la interviuri, pot negocia. Relația cu colegii se va îmbunătăți simțitor în urma unui dialog. Când Mercur și Soarele vor activa casa relațiilor, nativii Pești vor fi mai deschiși către negocierile de afaceri, dar și către găsirea armoniei în cuplu. Vor dialoga cu partenerul de viață în încercarea de a găsi o cale de mijloc.


Sursa: cancan.ro 

Sursa foto: antena3.ro 


duminică, 9 august 2020

Horoscop 10-16 august 2020. Probleme pentru mai multe zodii în această săptămână

 

 Horoscopul săptămânii 10 – 16 august vine cu vești bune pentru mai multe zodii, dar aduce și știri destul de proaste pentru alții.BerbecNativii Berbec au parte de o săptămână cu probleme. Acestea apar la locul de muncă, din cauza unei relatii tensionate cu superiorii. Tratati totul cu calm si diplomatie.
TaurHoroscopul saptamanii 10 – 16 august spune că partenerul de viață are din ce mai multe să vă reproșeze, însă cu o discuție serioasă și aplicată s-ar putea detensiona totul.
GemeniVa bucurati de ele din plin si reusiti sa mai adaugati cate ceva rezervei materiale. Aveti grija la sanatate si evitati excesele.
RacUnii colegi sau prieteni nu sunt exact ceea ce pareau a fi si reusiti sa vedeti acest lucru prin prisma faptelor. Cel mai bine ar fi sa va retrageti cateva zile, singur si sa meditati cine va merita atentia.
LeuDă norocul peste tine, săptămâna aceasta. Planul la care vă gândiți de ceva timp începe să dea roade. Familia vă este alături, iar acest lucru contează enorm.
FecioaraSunteti in atentia tuturor de ceva timp si nu este un lucru care sa va displaca. Va simtiti in largul dumneavoastra si faceti ceea ce stiti mai bine si anume sa excelati si sa gasiti raspunsuri la toate intrebarile.
BalantaSăptămâna aceasta este una a reintalnirilor. Rude din strainatate vin in tara si o veti tine numai intr-o petrecere. Va veti reincarca bateriile la maximum.
ScorpionRautati ale colegilor de seriviciu este posibil sa ajunga chiar la urechile superiorilor si sa dati de belele. Cu calm si diplomatie veti reusi sa scapati basma curata.
SagetatorVa bucurati de succes iar superiorii vor fi mai mult decat incantati de tot ce se intampla cu dumneavoastra si afacerea lor. Aveti grija la excese si la timpul alocat partenerului de viata.
CapricornIn aceasta saptamana se vor concretiza unele proiecte si poate veti primi si prima suma de bani de pe urma acestora. Simtiti nevoia sa sarbatoriti in familiei. Calmul si linistea va lipsesc cu desavarsire.
VărsătorVarsatorul are un plan nou de afaceri, pe care il veti pune in practica. Se anunta un castig foarte frumos, care va veni pentru o perioada destul de lunga.
PeștiPestii sunt intr-o perioada destul de proasta a vietii lui, dar lucrurile incep sa revina la normal. Este posibil sa va gasiti un nou job.
Sursa: playtech.roSursa foto: businessmagazin.ro 

duminică, 2 august 2020

Horoscop 3-9 august 2020

Saptamana incepe cu o Luna Plina ce se perfecteaza in Varsator si ne aduce o stare de reflectorizare a propriilor noastre actiuni.  Este probabil ca unele sarcini, proiecte si relatii de orice fel sa fie supuse unei analize si a unor planuri de viitor: le continuam sau le inlocuim.