Se spune că învățăm din experiențe. Dar acestea nu se dobândesc adoptând o stare vegetativă, ci devenind un motor care se mișcă în ritm cu pulsul vieții.
Ne plângem deseori de plictiseală, de banal, de mediocritate, de parcă universul e dator să ne hrănească setea de nou așa cum ai hrăni un sugar atunci când îi e foame. Pentru că noi nu ne hrănim, în general, decât lenea și confortul în care suntem prinși ca într-un cerc vicios.
Vorba aceea, Dumnezeu dă, dar nu bagă și-n traistă. Și pentru că am zis că dă, nu e nevoie decât să privim în jur ca să ne dăm seama că avem tot ce ne trebuie. Mai puțin voința și curajul de a trăi la intensitate maximă și de a apuca viața cu ambele mâini.
Lumea nu este doar în camera noastră, la birou sau în terasa la care mergem week-end de week-end. Ea ni se întinde la picioare, mare și diversă, așteptând să o explorăm ca să ne explorăm, de fapt, pe noi înșine.
Ne complăcem în monotonie și prindem rădăcini imaginare într-un loc. E drept că nu ne-am născut păsări călătoare, dar nici copaci meniți să îmbătrânească acolo unde au răsărit. Ne simțim adesea fără chef, nefericiți aparent fără motiv, știm că ceva lipsește, dar ne mulțumim cu a ne plânge, de teamă să ieșim din zona de confort.
Adevărul este că, asemenea unui cântec drag, viața își pierde farmecul dacă e pusă pe un nesfârșit „repeat”. Sufletul râvnește noutatea, experiența – o hrană menită să îl mențină viu atunci când trupurile noastre, atinse de neputința bătrâneții, vor merita confortul și odihna stabilității, călătorind doar prin amintirile acumulate în anii tinereții.
Dacă omul, când poate, nu gustă pe deplin viața, își va secătui spiritul, existând, și nu trăind cu adevărat. Pentru că adesea tot ce avem sunt scuze, am căutat și câteva motive care să convingă de necesitatea unui aer fresh în viața noastră, de noi începuturi:
Avântă-te în necunoscut ca să înveți. Știm cu toții cât de greu le este păsărelelor să-și părăsească cuibul. Dar altfel ar mai învăța ele să zboare? Să fie mai bună o viață în cuib, decât un zbor pe culmile libertății? Tuturor ne este frică de ceea ce nu cunoaștem, crezând că în ceața noului se ascunde pericolul.
Dar oare nu e mai periculos să irosim ani prețioși în monotonie? Teama trebuie să piardă în favoarea curiozității. Doar așa ne putem numi liberi. Fă un salt în haos cu speranța că vei găsi ceva mai bun în nebunia vieții. Când erai mic, orășelul natal ți se părea mare. Dar ai crescut și ai la dispoziție o întreagă planetă. Și până la urmă, Mohamed e cel care trebuie să învețe drumul și să ajungă la munte…
Acumulează noi experiențe. Te saturi de aceeași prăjitură, te saturi de același film, te saturi de aceeași culoare a pereților. Probabil ai obosit să te învârți în împrejurimi asemenea unui animal în țarc. Așa că e timpul să încerci altceva. Să te eliberezi în vâltoarea noilor experiențe. Chiar și atunci când punem la cale planuri, viața o face pe imprevizibila și ne distruge castelul visurilor.
Așa că de ce să te mai îngrijorezi? Pornește la drum fără teamă, căci viitorul de asta e viitor, ca să fie incert. Nu-ți fie teamă de surprize, doar descoperă-le si bucură-te de locuri noi, de prieteni noi și de situații noi, care vor face din tine însuți un om nou.
Urmează-ți iubirea. Ea e motorul vieții și destinația finală. Toți căutăm fericirea, iar ea se află în iubire. Este motivul pentru care trecem prin toate greutățile și pentru care ne trezim dimineața. Ea merită totul, merită să fie urmată. Dacă te-ai îndrăgostit de cum răsare soarele deasupra oceanului, dacă te-ai îndrăgostit de clădirile din New York, dacă te-ai îndrăgostit de un ochii unui străin sau dacă ti-ai găsit jobul de vis… Urmează-le calea.
Nu e un act de iresponsabilitate. E dovada că ești onest cu tine însuți și că ai decis să lupți pentru ceea ce vrei.
Lasă în urmă ce te-a rănit. Iubirea despre care vorbeam înainte își poate găsi la un moment dat sfârșitul. Însă doar pentru că s-a terminat, nu înseamnă că nu a fost reală și că nu a meritat să fie urmată. Nimic din ceea ce ne-a adus fericire nu trebuie regretat. Însă odată ce binele se dizolvă, lăsând loc pentru durerea rănilor din suflet, soluția este un nou început.
Unul care poartă speranța unei iubiri noi împreună cu convingerea că viața e plină de frumos, un frumos care ne merită lacrimile și efortul, care trebuie lăsat în urmă la momentul potrivit, și care va fi găsit din nou, în marea de necunoscut de care ne-a fost la început atât de teamă. Nu sta în loc, chinuit de suferință. Un sfat înțelept spune „când treci prin iad, nu te opri”. Ideea e să lași în urmă și să ai curajul să o iei de la capăt într-un loc în care îți va fi mai bine.
Dacă ai terminat cursa, treci la linia de start pentru una și mai lungă. Un profesor mereu va mări cerințele pentru a-i face pe elevi să se autodepășească. Credeți că progresul apare stând în zona de confort și făcând mereu aceleași lucruri? Toți râvnim la a atinge cea mai bună versiune a noastră.
Dar până acolo e o cale lungă,ce nu lasă loc de liniște și confort. Totul constă în noi provocări care sunt de fapt oportunități. O altă sintagmă cunoscută spune că noi stăm în calea propriului nostru succes. Și dacă e așa… până când?!
Sursa: edusoft.ro
Sursa foto: rabacov.net
