miercuri, 14 octombrie 2015

SFATURI DE DIETA PENTRU ZODII, DE LA UN ASTROLOG CELEBRU:GILLIAN KNOWLES

BERBECII sunt persoane impulsive care nu pot ține o dietă completă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, cedează în fața poftelor alimentare.
Ei trebuie să renunțe pe cât posibil la carbohidrați și să se axeze pe proteine. Mai exact, să includă proteine de bună calitate la fiecare masă principală.

TAURII iubesc mâncarea și mai ales dulciurile. Pentru a slăbi, ei ar trebui să renunțe pe cât posibil la zahăr și să încerce să mănânce mai puțin, mai des și mai sănătos. Predispuși la kilograme în plus, taurii ar trebui să aibă mare grijă la dietă și să renunțe la mâncarea nesănătoasă, atât din rațiuni medicale, cât și pentru a reuși să scape de surplusul de kilograme.

Pentru că sunt născuți sub semnul GEMENILOR, nativii acestei zodii ar trebui să abordeze o cale dublă pentru a scăpa de kilogramele în plus – alimentație sănătoasă și sport. Sfatul astrologului este să includă în alimentația lor cât mai multe fructe și legume proaspete, pentru a scăpa pentru totdeauna de poftele nesănătoase.

RACII tind să mănânce pe fond emoțional, tocmai de aceea ei ar trebui să își rezolve mai întâi problemele emoționale, cu ajutorul unui terapeut, iar apoi să treacă imediat la un stil de viață mai sănătos. Kilogramele în plus vor dispărea și ele imediat!

LEII adoră mâncărurile cu sos și adesea tind să mănânce mult mai multe calorii decât au impresia, fără să-și dea seama. Pentru a slăbi, ei ar trebui să analizeze îndeaproape ceea ce mănâncă și cel mai bine ar fi să țină un jurnal alimentar. Vor realiza singuri, în scurt timp, că au o alimentație greșită!

Pentru că sunt foarte atente la detalii, FECIOARELE ar trebui să fie atente și la ingredientele alimentelor pe care le cumpără și să aleagă mai bine. Ele vor slăbi repede și sănătos dacă vor începe să mănânce corect – trei mese principale pe zi și două gustări – și puțin mai sănătos, adică alimente neprocesate, fructe și legume de sezon etc.

Pentru că se hotărăsc foarte greu asupra unui lucru, BALANTELE nu ar putea ține niciodată dietă, pentru că pur și simplu nu ar putea alege o dietă. Sfatul astrologului, pentru balanțele care vor să slăbească, e să includă în alimentația lor mai multe fructe și legume proaspete și să renunțe la fast-food! Balanțele au ca organ sensibil rinichii și au o predispoziție către diabet, așa că trebuie să aibă mare grijă la alimentație dacă nu vor să se îmbolnăvească.

SCORPIONII sunt genul de persoane care pot ține orice dietă, oricât de strictă ar fi ea, dacă au asigurarea că acea dietă va da rezultate. Și, ținând cont că organul lor sensibil este colonul, recomandarea astrologului, atât pentru a slăbi, cât și pentru a se feri de boli, e să includă în alimentația lor cât mai multe fibre! Așadar, fructele și legumele proaspete, de sezon, și cerealele integrale nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic al scorpionilor.

Adepți ai mâncărurilor foarte dulci sau foarte sărate, SAGETATORII nu ar trebui să facă prea mult efort pentru a slăbi, ci mai degrabă să renunțe la obiceiurile alimentare proaste. Așadar, dacă vor înlocui chipsurile și dulciurile cu gustări sănătoase, au toate șansele să slăbească repede.

Pentru că acest semn zodiacal controlează scheletul și dinții, adesea CAPRICORNII au probleme din cauza lipsei de calciu. Dincolo de suplimentele cu calciu, pentru a slăbi ei trebuie să învețe să mănânce regulat. Adesea tind să mănânce doar o dată sau de două ori pe zi, mese foarte bogate din punct de vedere caloric, fapt care nu numai că îi îngrașă, dar le afectează și sănătatea.

Pentru VARSATORI, secretul siluetei mult visate stă în reducerea consumului de băuturi carbogazoase dulci, dar și a alcoolului. Având în vedere că ei mănâncă în general destul de sănătos, nu le va fi greu să slăbească, dacă nu vor mai bea caloriile…

La fel ca racii, și PESTII pot mânca adesea pe fond emoțional. Diferența dintre cele două zodii este totuși că peștii se pot îngrășa și pentru că se înfometează ore în șir, fiind ocupați cu munca, după care mănâncă mult. Sfatul astrologului pentru ei este să își echilibreze mesele și să încerce să consume mai multă apă, pentru că, în ciuda faptului că sunt o zodie de apă, peștii tind să bea foarte puțină apă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu