duminică, 20 septembrie 2015

„Am fost la un pas să revenim în secolul al 18-lea”, dezvăluie NASA. În 2012, omenirea a flirtat cu dezastrul

    O puternică furtună solară, care a trecut, în 2012, la mică distanţă de Terra şi avea potenţialul de a perturba toate circuitele electrice terestre, ar fi putut trimite civilizaţia contemporană în secolul al XVIII-lea, a dezvăluit NASA.
Furtuna solară, care s-a produs pe 23 iulie 2012, cea mai puternică din ultimii 150 de ani, a "ratat" cu puţin planeta noastră, potrivit unui comunicat al Agenţiei spaţiale americane, publicat pe site-ul acesteia, miercuri.

    "Dacă erupţia solară ar fi avut loc cu o săptămână mai devreme, Terra s-ar fi aflat în primul rând în faţa furtunii", a precizat Daniel Baker, profesor la Universitatea Colorado.
  
Furtunile solare pot foarte uşor să perturbe reţelele electrice terestre şi să întrerupă telecomunicaţiile, internetul, transporturile aeriene şi orice alt sistem care se bazează pe electricitate. Furtunile solare se nasc la suprafaţa Soarelui.

Aceste explozii sau ejecţii de masă coronală (EMC) proiectează plasmă ionizată în spaţiu cu viteze foarte mari. Vânturile solare încărcate cu puternicele radiaţii ce rezultă din aceste ejecţii de masă coronală provoacă furtuni geomagnetice care interacţionează cu câmpul magnetic terestru.

Există un risc de 12% ca o furtună solară puternică să lovească Terra în următorii 10 ani, potrivit fizicianului Pete Riley, care a publicat un articol pe această temă în revista Space Weather la începutul anului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu